Cearta cu vântul


Vântul isi scutură

Somnoros tichia

Si dintr-un colt de parc,

se ridică si încearcă

sa-si facă datoria.

Cam târziu – unde ai fost?

Când pletele mele cereau

Mangăieri  si săruturi

Erai la adăpost?

Special mi-am pus azi

Rochia albă cu fluturi

Să ii zbori către înalt…

Nebunule..

Si să îmi răscolești parul

Sa îmi înfiori glezna

Cu degete reci

Nu-ti mai pasă de mine

Asta e adevărul.

Lașule, nu te-am văzut

Ziua toată.

Acum ca seara e stăpână

Si dogoarea a dispărut

Te-ai întors cu fiori

Da, sunt supărată.

Cu degete prelungi

Mă înconjori,

Du-te, nu te vreau.

Te faci ca te bucuri

Si mă atingi pe obraz…

Nu, nici pe mână!

Acolo sunt fluturi…

Unde ai fost azi?

A, te-ai supărat  si te duci

O ștergi franțuzește

Fără măcar o adiere

La schimb ?

Du-te unde apuci..

In urma ta au rămas

Greierii veseli târâind

Si flori adormite-n jardiniere

Tainic ceas…

Si-n picioarele goale

In iarbă mă întind.

Tresar imediat

Haimana ce ești ! Ti-ai lăsat

Imbrătisarea de amant

Prin trifoi răsfirată.

Te-am iertat.

Reclame

Căutare


Mă mișc încet să nu îmi sperii trupul
dar îmi regăsesc mișcarea
multiplicata în oglinzile
sufletului meu.
Și uite așa nu-mi mai gasesc
nici o mișcare.
Încerc să privesc înainte
însă fiecare privire se întoarce
întâlnindu-se pe sine
și asa se face că am uitat
care e privirea mea adevărată.
Visez albastru în fiecare noapte
Mă umplu de albastru
pe genunchi și pe coate
încercând să desprind mii de vise
încât nici eu nu mai știu
în ce vis te-am găsit.
Și mă trezesc în fiecare dimineață
căutându-te

în sufletul meu.

Hotărâre


Te privesc întrebătoare
încercând să-ţi zăresc gândurile
dar tu îţi deştepţi pe rând
silabele
dezbrăcându-le de emoţii
iar eu rămân mereu în urmă
din lipsă de vocale.
Însă am luat o hotărâre :
am să îţi fur noaptea din privire
şi am să mi-o sădesc
adânc în mine
Iar mâine când ai să-ţi deschizi
din nou sufletul
Ai să mă găseşti înaintea ta
strecurată printre razele de soare
Ce au să-ţi întâmpine deşteptarea
Şi n-ai să mai poţi spune
Că nu m-ai văzut.

Noi am permis


Sfârșit de octombrie, trist şi pustiu
Frunzele roșii își urlă durerea surdă
Din sufletul unei mame îndoliate
Sau din lacrimile unui tată
Ce-şi caută cu disperare copii
Prin spitale.
 
Încă nu e prea târziu
Să ne trezim la realitate
Tăcerea şi neglijenţa noastră
Visele lor într-un club s-au stins
Nepăsarea şi corupția din societate
Să ne cucerească le-am permis .
 
Au murit atâtea vise înecate în fum
Altele se zbat in ghearele morţii
De ce căutăm răspunsuri bezmetici ?
Dumnezeu nu desenează cu scrum
Noi am permis să se ajungă aici
Vina e a noastră a tuturor.
 
Ne-au curs in suflet picături de ceară
Lacrimile mamelor spală sângele
Copiilor de pe trotuare.
Din lumina-aprinsa pe caldarâm
Se înalţă la ceruri atâţia îngeri
Visurile sunt frânte de nepăsare.
 
Mâine poate fi viaţa voastră.
Călcată în picioare de ei.
Fără rost rătăcim printre cuvinte
Declaraţii pompoase, vinovaţi
Câţi trebuie sa mai moară
Ca să ne trezim?
 
2 Nov 2015

 

Ultimul strat


Într-o dimineață, de plictiseală

Sau poate pentru că

Nu aveam ce face cu timpul

M-am așezat pe marginea lumii

Dezbrăcându-mi sufletul

Şi foile le-am numit

Cuvinte.

Le-am găsit mai spre seară

Certându-se pentru un loc

În inima mea

Le-am ordonat pe toate

După culori si vibrație

Şi le-am numit

Poezii.

Le-am adunat în mine

Şi le-am dăruit

Lumii, mării şi cerului

Şi vântului turbat.

Mai târziu te-am întâlnit

Şi ti-am dăruit un mănunchi

De vise.

Tu mi-ai răsucit visele toate

În șuvițele nopții

Mi-ai închis poeziile

Între respirații

Ai uitat însă de suflet

Şi-am rămas cu multe

Cuvinte nescrise.

Nu pot să ţi le dăruiesc,

Încă nu sunt ale mele ….

Nu pot să le ating nici eu

De fapt cred că nu am curajul

Să îmi descopăr în faţa ta

Şi ultimul strat

De suflet.

Geneza..


Prea multe cuvinte , mi-ai spus si mult prea agitata…

Am tacut si mi -am inghitit cuvintele ce urmau sa vie. Strigam inlauntru de furie si cuvintele nerostite ma loveau ca o urgie  zdrentuindu-mi sufletul si lasandu-ma pustie.  Ai crezut ca daca tac , cuvintele dispar si nerostite mor . Da ai avut dreptate , insa se prabuseau murind in mine , adumandu-se ca frunzele de toamna pe marginea lumii mele…

Atunci pentru fiecare cuvant inabusit in mine mi-am permis sa vars cate o lacrima.
Asa s-a nascut marea.

Canicula


Soarele s-a răzbunat pe ploi

Scoțând limba fierbinte

La mine, la noi.

La florile mele însetate

Acasă, pe inserat

Le-am găsit răsturnate

Triste de prea multe

Dovezi de iubire

De la marele astru.

Pământul sfârâie

Negru-albastru

Înghițind cu lăcomie

Picăturile revărsate

din palmele mele

Păianjenul de sub frunze

bolborosește o ruga…

si vrea sa mă acuze

de violare de domiciliu.

Cine sa-l audă?

Florile freamătă înviorate

In parfum drept răsplata

Îmi îmbracă gradina

Regina-nopții se înalta

Albul ei înlocuiește lumina

Orbitorului astru.

Se răcorește de-odată

Soarele se ascunde

După perdeaua de nori

Si fuge rușinat.

Căldura se duce încet

Urmându-și amantul în budoar

Dar or sa vina si mâine

Amândoi.

Îl aștept și el o știe

Cu un gest de hoinar

Îmi face cu ochiul discret

De pe marginea azurie.

Pe mâine !